Am ciocnit un pahar, cand statul roman a tras apa la closetul istoriei, condamnand regimul comunist.Acum, ca Sarbatorile au pus un bemol entuziasmului care a insotit publicarea raportului Comisiei Tismaneanu, as vrea sa spun si ce m-a tulburat in legatura cu aceasta condamnare.
Intre cei care au aplaudat gestul presedintelui, prea multi au fost cei care au facut-o de pe pozitii ideologice. Nu-mi pasa prea mult daca aceste pozitii se numesc nationaliste, crestin-democrate sau liberale. Stiu ca spun o banalitate, dar uneori este util sa repeti ca 2 si cu 2 nu fac 5: statul roman nu a condamnat comunismul ca optiune politica, a condamnat regimul comunist din Romania, un sistem totalitar instaurat prin dictat strain si mentinut prin crima si teroare.
(...) Distinctia pentru care pledez le poate parea celor care au facut puscarie inainte de ‘89 doar un moft. Dar, intre generatia care si-a irosit viata in comunismul romanesc si noi, exista o generatie inca activa, chiar foarte activa, care intretine cu buna-stiinta o confuzie ce maculeaza la nesfarsit ideile de stanga si comunismul ca filosofie politica in numele destinelor frante de regimul totalitar din Romania.
